Cei doi ani care au trecut de la ultima Bienală au fost încărcați de încercări nebănuite. Am trăit, am muncit, am gândit, am visat și ne-am întâlnit într-un spațiu virtual care ne-a ajutat în momente de criză. Și, totuși, ne-a fost dor de ceea ce am fost obișnuiți să percepem cu toate simțurile: spațiul real, oamenii, prietenii, familia, colegii.

Consecințele imediate: comunicarea s-a simplificat (unii ar spune chiar că s-a abrutizat), nemaiputând să facă apel la detalii, iar comunitățile s-au redescoperit și s-au redefinit.

Comunități de specialiști, de colegi, de vecini, de colaboratori, de familii sau de prieteni, am răsfoit cu toții albume vechi de fotografii cu noi, cu orașele și satele noastre, cu casele, grădinile și parcurile care ne sunt repere în viață.