A+ A A-

Atelier de lucru în cadrul proiectului Linii arhitecturale tradiționale -TradARH

banner1

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional

Comunicat de presă - Atelier de lucru în cadrul proiectului Linii arhitecturale tradiționale -TradARH

Primul atelier de lucru din cadrul proiectului „Linii arhitecturale tradiționale, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național, a fost organizat de Centrul de Cultură și Artă al județului Sălaj, în colaborare cu Asociația „Sinaptica din București și Ordinul Arhitecților din România – filiala Transilvania.

            La atelier au participat arhitecți, reprezentanți ai autorităților publice locale din județul Sălaj, reprezentanți din partea a trei Grupuri de Acțiune Locală din Sălaj și Cluj și persoane interesate de patrimoniul cultural tradițional.

            În timpul atelierului a fost prezentat proiectul și abordarea acestuia, precum și principalele coordonate ale implementării și rezultatele dorite. Astfel, au fost puse în evidență elementele de décor specifice arhitecturii tradiționale din Sălaj și modul în care aceste elemente pot fi preluate în format digital și incluse în proiectele arhitecturale tradiționale. Vorbitorii au subliniat faptul că folosirea unor decorațiuni în arhitectura tradițională făcea parte dintr-un complex al vieții spiriturale, elementele artistice având valoare simbolică și fiind purtătoare de mesaj. În acest context, este necesar să se observe că, în viața tradițională a satului, decorarea exteriorului și interiorului locuinței trebuie înțeleasă din perspectivă istorică, inclusiv prin corelarea decorațiunii cu viața economică și socială a comunităților tradiționale.

 

            Au fost prezentate diferite exemple și studii de caz referitoare la arhitectura rurală, atât din Sălaj, cât și din alte zone ale țării, cu explicarea motivelor pentru care sunt necesare reguli în arhitectură și definirea țesăturii rurale și aspectului general al localităților. Studiile comparative realizate în cadrul Ordinului Arhitecților din România demonstrează că materialele și tehnologiile tradiționale, utilizabile în proiectarea și construcția din prezent sunt mult mai eficiente economic decât materialele și tehnologiile contemporane: acoperișuri realizate din paie sau șindrilă vs. acoperișuri din tablă sau țiglă metalică; pereți realizați din lemn, pământ și paie vs. pereți din beton sau gips carton; izolație termică și fonică din cânepă sau lână vs. izolație termică din polistiren ori vată minerală. Pe lângă economiile rezultate din construcție, se adaugă economiile realizate pe termen lung, eficiența energetică a locuințelor realizate din materiale tradiționale fiind verificată în timp și net superioară multora dintre materialele contemporane. La acestea se adaugă beneficiile economice ale comunității, construcțiile de inspirație tradițională având capacitatea să ofere surse de venit pentru meșteșugari sau agricultura locală.

            Au fost puse în discuție și diferite abordări în disciplina în construcții și urbanism, inlusiv existența unor modele și recomandări care să limiteze prejudiciile aduse peisajului cultural. Din perspectivă arhitecturală, modelele, atât constructive, cât și decorative pot fi reprezentate de diferite seturi de modele, din care beneficiarii să poată alege, astfel încât aspectul general al unui sat să fie agresat cât mai puțin. O astfel de abordare poate fi aplicarea de restricții la autorizarea construcțiilor industriale în vatra satului sau pot fi asumate restricții ferme în ce privește regimul de înălțime al construcțiilor.

            În urma discuțiilor cu participanții la atelier au fost evidențiate câteva cauze ale agresiunilor produse asupra arhitecturii și țesăturii rurale:

            -lipsa de educație și informare a personalului din cadrul autorităților publice locale;

            -lipsa arhitecților în cadrul autorităților publice;

            -o insuficientă respectare a deontologiei profesionale în rândul arhitecților;

            -lipsa de educație și informare a publicului larg;

            -manifestarea intereselor electorale, financiare sau economice ale decidenților din administrația publică, în detrimentul calității vieții sociale și economice ale comunităților locale;

            -existența unor strategii sectoriale locale care nu sunt integrate pe termen lung: documentele de urbanism, strategii de dezvoltare locală, strategii în domeniul culturii, turismului, mediului, educației sau economic.

            Posibile soluții pentru problemele evidențiate pe durata atelierului ar putea fi:

            -o cooperare mai strânsă între OAR și autoritățile publice, în special în ceea ce privește educarea și informarea personalului acestor autorități ca și a publicului în general, cu un accent asupra educației în școală;

            -implicarea arhitecților în elaborarea strategiilor de dezvoltare pe termen lung și a experților care pot asigura o mai bună integrare a acestor strategii, inclusiv în ceea ce privește optimizarea utilizării resurselor disponibile local.

Proiectul Linii arhitecturale tradiționale – TradARH, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național, în perioada 5 octombrie – 15 noiembrie 2015, este implementat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, în parteneriat cu Asociația Sinaptica din București și Ordinul Arhitecților din România, filiala Transilvania. Proiectul beneficiază de sprijin și din partea Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău.

Scopul proiectului este îmbunățirea abordărilor în proiectarea arhitecturală folosind resurse tehnologice și de design tradiționale. Pentru aceasta se urmărește: a) Sprijinirea lansării profesionale a tinerilor arhitecți și b) Îmbunătățirea abordărilor autorităților publice locale în autorizarea intervențiilor urbanistice.

Proiectul se adresează arhitecților, salariaților din administraţia publică cu atribuții în domeniul urbanismului și persoanelor interesate de dezvoltarea unor proiecte imobiliare. Pe durata proiectului va fi realizată o bibliotecă digitală cu cel puțin 60 de elemente decorative și de amenajare a spațiului, utilizate în arhitectura tradițională. Aceste elemente, specifice arhitecturii vernaculare de pe teritoriul județului Sălaj, vor fi disponibile arhitecților și publicului larg pentru descărcare și utilizare în proiectarea de arhitectură.

Pentru mai multe informații despre proiect și despre patrimoniul cultural al județului Sălaj vizitați http://www.sinaptica.ro/proiecte/linii-arhitecturale-traditionale. Pentru noutăți în timp real, vă invităm să acordați “Like”/”Îmi place” paginii Facebook https://www.facebook.com/tradarh.  

Contact: Pîrvu IONICĂ, manager de proiect, Asociaţia Sinaptica, tel. 0723.99.66.57, email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it." target="_blank" id="yiv6565477079yui_3_16_0_1_1446535043542_6759">This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

banne2

Anunturi Angajare

Lista Completa a anunturilor de angajare poate fi conusltata accesand urmatorul LINK

« May 2021 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            
OARTRANSILVANIA

Login or Register

Pentru a accesa aceasta sectiune a siteului trebuie sa utilizati drept Username TNA-ul Dumneavoastra.
In cazul in care ati uitat parola, aceasta se poate reseta accesand linkul :
RECUPERARE PAROLA