A+ A A-

Scena Urbană iese EXTRA MUROS

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Scena Urbană iese EXTRA MUROS.

 

În afara zidurilor cetății se întâmplă lucruri…

 



 

Scena Urbană vă invită în acest an ”Extra Muros”, adică ”în afara zidurilor” cetății medievale, acolo unde s-au scris pagini importante din istoria Clujului. Mai exact, în zona Pieței Ștefan cel Mare. Acolo, vreme de trei zile, între 19 și 21 octombrie, Scena Urbană alături de partenerii și colaboratorii săi, vor organiza o serie de activități menite să dezvăluie frumusețea, istoria și ineditul locului: spectacole de operă și de muzică populară, cursuri de dans, treasure hunt, tururi ghidate, cursuri de fotografie, dar și clase de postură cu kinetoterapeuți.

 

Ce ne dorim prin Extra Muros? Să savurăm și să apreciem în detaliu o suită de spații urbane care sunt văzute cel mai adesea doar din traficul auto. E o zonă și un eveniment care ne va aduce mai aproape de povestea comunității, cu toate picanteriile ce se trăiesc și se construiesc…extra muros”, spune coordonatorul Scenei Urbane, arh. Daniela Maier, președintele Ordinului Arhitecților din România- Filiala Transilvania (OART).

 

Programul complet al evenimentului îl aveți mai jos

Extra Muros program 72 dpi low

 

Vineri, 19.10.18

 

1. Încadrând prin [oraş]- curs de fotografie cu telefonul

 

ora 17:00, statuia lui Baba Novac

 

2. Rădăcini- muzică populară din toate zonele ţării, atât în limba română, cât şi în limbi ale conaţionalilor nostril

 

ora 19:00, scena de lângă statuia lui Baba Novac

 

  • Orchestra " Zestrea Ardealului", coordonator lect. univ. dr. Dorin Simionescu (Instrumente: clapă, vioară, clarinet, saxofon)

  • Grupul vocal "Zestrea Ardealului", coordonator lect. univ. dr. Marina Simionescu

 

Sâmbătă, 20.10.18

 

1. Tur ghidat - ansamblul de pieţe Ştefan cel Mare şi Avram Iancu- alături de Prof. Vladimir-Alexandru Bogosavlievici

 

ora 11:00, punct de întâlnire: Statuia lui Baba Novac

 

2. ”Stai drept!”- despre postura corectă în viaţa de zi cu zi, sub îndrumarea kinetoterapeuţilor de la KM Performance: Xenia Hopârtean, Claudiu Man, David Luca

 

ora 12:00, locul de joacă din Parcul Operei

 

3. “Extra Muros”- treasure hunt - deschis pentru toți cei interesați să descopere orașul prin joacă

 

ora 15:00, Punct de întâlnire: Statuia lui Baba Novac

 

4. Curs de dans modern- tehnici de bază, cu pregătirea unei coregrafii pentru copii între 8-14 ani- Coordonatori: Sebastian Vlad şi Oana Siminic

 

ora 16:00, scena de lângă statuia lui Baba Novac

 

5. Încadrând prin [oraş]- curs de fotografie cu telefonul

 

ora 17:00, punct de întâlnire: Statuia lui Baba Novac

 

6. Ce-am fredonat în ultimul secol- melodii celebre ale ultimilor 100 de ani- moment realizat de Armonia Music Club

 

ora 19:00, scena de lângă statuia lui Baba Novac

 

Soliști:

 

  • Rareş Mariş

  • Lisa Maria Banyai

  • Iulia Sorlea

  • Deona Roman

  • Adalia Ani

  • Francesca Bumb

  • Carla Minteuan

  • Medeea Pavelia

  • Marc Mitraşcă

  • Mihail Salum

  • Tudor Pop

  • Ariana Pop

 

& Grupul Armonia Music Junior

 

Profesor coordonator: Rada Stan

 

Duminică, 21.10.18:

 

1. Tur ghidat - ansamblul de pieţe Ştefan cel Mare şi Avram Iancu- alături de Prof. Vladimir-Alexandru Bogosavlievici

 

ora 11:00, punct de întâlnire: Statuia lui Baba Novac

 

2. ”Stai drept!”- postura corectă în viaţa de zi cu zi, sub îndrumarea kinetoterapeuţilor de la KM Performance: Xenia Hopârtean, Claudiu Man, David Luca

 

Ora 12:00, locul de joacă din Parcul Operei

 

3. “Extra Muros”- treasure hunt - deschis pentru toți cei interesați să descopere orașul prin joacă

 

ora 15:00, punct de întâlnire: Statuia lui Baba Novac

 

4. Curs dans popular- tehnici de bază, cu pregătirea unei coregrafii pentru copii între 7-14 ani -Coordonatori: Mezdrea Marian Andrei și Căprar Crina Alexandra

 

ora 16:00, scena de lângă statuia lui Baba Novac

 

5. Încadrând prin [oraş]- curs de fotografie cu telefonul

 

ora 17:00, punct de întâlnire: Statuia lui Baba Novac

 

6. My Fair Lady- spectacol de operă

 

ora 19:00, scena de lângă statuia lui Baba Novac

 

Distribuţia:

 

Higgins – Bogdan Neculce-Sâmpetrean

 

Eliza – Antonia Francesca Iacob

 

Doolittle – Bogdan Cristian

 

Pickering – Alex Suciu

 

Harry – Aurelian Filip

 

Jamie – Claudiu Chereji

 

D-na Pearce – Christine Razec

 

Pian și pregătirea muzicală– Lizbeth Tetrade

 

Dirijor: Vlad Eniu

 

Regia: Ina Hudea

 

Asistent de regie: Dominik Mario Iabloncic

 

Orchestra: Opera Group Project

 

Participă studenţi ai Academiei de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca

 

******

 

Scena Urbană este o platformă de comunicare ce foloseşte arta, activităţile sportive, ateliere şi intervenţii de landart pentru exemplificarea potenţialului cultural şi educaţional al spaţiilor urbane slab valorificate, cu readucerea acestora pe harta obiectivelor cultural-active ale Clujului. Scopul evenimentelor desfășurate sub sigla Scenei Urbane este să inspire proprietari şi reprezentanți ai administraţiei locale, deopotrivă, pentru a promova şi susţine strategii ce aduc beneficii importante spaţiului urban. Fiecare din spațiile care au găzduit evenimentele Scenei Urbane are o istorie aparte, pusă în valoare prin aducerea în discuţie a oportunităţilor fiecărei zone. Revenirea în fiecare spaţiu, precum şi intervenţiile noi îşi propun să evidențieze evoluţia acestora, să atragă comunitatea într-un demers ce are ca scop asumarea responsabilităţii.

 

Proiectul este realizat de Scena Urbană, cu sprijinul Primăriei, al Consiliului Local Cluj-Napoca, al OART și al FERRO. Mai multe detalii, fotografii și filme de prezentare, găsiți pe pagina de FB și pe contul Youtube.

 

CONTACT:

 

Daniela Maier, 0744695874, This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

 

OARTRANSILVANIA

Login or Register

Pentru a accesa aceasta sectiune a siteului trebuie sa utilizati drept Username TNA-ul Dumneavoastra.
In cazul in care ati uitat parola, aceasta se poate reseta accesand linkul :
RECUPERARE PAROLA