A+ A A-

Doza De-a Arhitectura - newsletter Aprilie 2016

Am învățat ALTFEL la atelierele De-a Arhitectura alături de 700 copii

 

S-a încheiat şi săptămâna „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!” din 2016. Am ajuns la 700 de copii din București, Brașov și Constanța prin intermediul a 18 ateliere pentru copii desfășurate în școli sau în oraș, cu ajutorul a 24 arhitecți și a 8 studenți arhitecți voluntari.

 

În fiecare an ne străduim să venim cu noi idei și noi oportunități de a-i educa „altfel” pe copii în săptămâna educației alternative „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”. Anul acesta am organizat o serie de ateliere prin care copiii din clasele 0-V, fie că sunt familiarizați cu activitățile De-a Arhitectura, fie că nu, să își poată dezvolta îndemânarea, creativitatea, să se obișnuiască să lucreze în echipă, să observe, să analizeze și să tragă concluzii. Copiii au avut și oportunitatea de a intra în contact cu arhitecți și cu studenți arhitecți, astfel beneficiind și de experiența primilor, dar și de entuziasmul celor din urmă. Fiecare îndrumător și voluntar a adus cu el/ea nu numai cunoștințele sale de arhitectură, ci și viziunea proprie asupra vieții, astfel copiii intrând în contact cu diverse modele și lăsându-se inspirați într-o săptămână care, credem noi, are exact acest rol – de a inspira, de a însufleți și a-i anima pe copii.

 

 

 

 

 

Calendar evenimente viitoare De-a arhitectura 

 

05 mai 2016

Atelier pilot, MNAR (Muzeul Național de Artă a României), București

 

19 mai 2016

Atelier „Structuri Dulci”, Ludoteca Apolodor (Biblioteca Națională a României), București, sponsor Rigips

 

21 mai 2016

Atelier „Case Ciripite”, Muzeul în aer liber din Pădurea Dumbrava, Sibiu

 

21 mai 2016

Atelier „Căsuța Omulețului LEGO” pentru comunitatea Stylish Mom, București

 

26 mai 2016

Atelier „Oglinda, ocheanul și Baba Oarba”, Ludoteca Apolodor (Biblioteca Națională a României), București, sponsor Rigips

 

27 mai 2016

„De-a siguranța rutieră în orașul meu”, București, Atelier De-a arhitectura și Goodyear

 

 

 

 

 

De-a arhitectura în aprilie

Atelier „Scrisoare pentru casa mea” la Ludoteca Apolodor

 

În aprilie a avut loc la Ludoteca Apolodor (Biblioteca Națională a României), atelierul „Scrisoare pentru casa mea” pentru copii de 3-6 ani, îndrumat de arhitecta Monica Săbău, asistată de studentele arhitecte Diana Stancu și Andreea Dincă, voluntare De-a Arhitectura. Atelierul i-a invitat pe copii și chiar și pe părinții acestora să realizeze o scrisoare pentru casa în care locuiesc.

 

 

Atelier De-a siguranța rutieră în orașul meu

 

La final de martie, la Liceul Teoretic „Jean Monnet” din Bucureşti, 60 de copii din clasele a III-a şi a IV-a au discutat despre regulile de circulaţie şi siguranţa în trafic. Ne-au fost alături, ca de obicei, firma Goodyear şi invitatul acesteia, pilotul de curse Andrei Mitrașcă.

 

 

Atelier de Scenografie în săptămâna Școala Altfel

 

Ca parte a săptămânii „Școala Altfel”, De-a Arhitectura a desfășurat un nou atelier de scenografie, cel de-al doilea din seria de ateliere realizate cu susținerea Digital Spirit. Cele trei îndrumătoare – Corina Croitoru, Mădălina Bold și Adelina Marcu – au pornit-o împreună cu copiii de la clasa I a Colegiului Național de Muzică „George Enescu”, într-o călătorie prin lumea desenelor animate, alături de Sponge Bob și Plankton.

 

 

Raport de activitate 2015

 

2015 a fost un an spornic pentru De-a Arhitectura. Ne-am îmbogățit cu doi noi membri asociați (Ioana și Alex), am avut concursuri pentru elevi, expoziții de final de an pentru cursul „De-a arhitectura în orașul meu”, ateliere în cadrul evenimentelor de arhitectură, în septembrie am format 70 de arhitecţi și 80 de cadre didactice la atelierele de formare, am lansat aplicația pilot „De-a arhitectura în şcoala mea” (program educaţional de arhitectură şi mediu construit pentru clasele a VI-a şi a VII-a), ne-am întâlnit cu membrii UIA la „De-a arhitectura Talks” în noiembrie și am avansat cu trei noi proiecte (De-a arhitectura grădiniță, Școli în siguranță și De-a arhitectura în sat), am reporgramat expoziția „Case Ciripite” pentru ianuarie 2016, am fost premiați la Anuala de arhitectură Bucureşti și la ELLE DECORATION Romanian Design Awards 2015, am publicat materiale, am participat la conferințe și expoziții, am tradus două cărți și multe multe altele. Mulțumim voluntarilor, partenerilor, sponsorilor, prietenilor și tuturor susținătorilor!

 

Voluntarii De-a arhitectura: Cluj-Maramureș-Mureș

 

Cred că este important să înţelegem de mici mediul în care trăim, felul în care ne influenţează, să vedem oraşul ca un organism din care facem parte, nu ca o sumă de indivizi, ci ca o comunitate.” - arh. Camelia Sisak, clasa a IV-a A, Liceul Teoretic „Gheorghe Șincai”, Cluj

 

 

Semimaraton Sibiu - 28 mai

 

Până azi, 26 aprilie, avem înscriși 17 alergători și 1 susținător la Semimaraton și Cros Sibiu. Am strâns 9% din suma propusă și anume 855lei. Mai sunt 32 zile în care ne puteți susține, donând pentru alergătorii noștri 2lei, 6lei, 10lei sau 25lei pe kilometru alergat sau o sumă fixă. De asemenea, ne puteți susține și alergând pentru cauza noastră la crosul de 5km sau semimaratonul de 21km. Mai avem de strâns 8 545lei în 32 zile. 267,07lei pe zi. Încă 427 de copii din județul Sibiu cărora să le oferim acest curs gratuit.” - arh. Iulia-Maria Nistor, Coordonator De-a Arhitectura Sibiu

 

 

2% din impozitul pe venit

 

Este acel moment al anului când puteți alege ce să faceți cu 2% din impozitul pe care îl plătiți statului. Codul Fiscal pune la dispoziţia contribuabililor mecanismul de redirecţionare a 2% din impozitul pe venit datorat pentru anul 2015 către o organizaţie non-profit.

De-a Arhitectura dezvoltă constant proiecte noi. Ne extindem portofoliul de cursuri pentru a acoperi toate clasele primare şi gimnaziul. Ne bazăm pe ajutorul vostru în acest sens – ceva bani ne oferă răgaz pentru gândirea, realizarea şi testarea noilor noastre programe.

 

 

Brașov Heroes - 12 iunie 

 

Cautăm EROI pentru „De-a arhitectura în orașul meu”! Aleargă alături de noi la „cursa scurtă” (4km), „cursa lungă” (8km) sau la „cursa de familie” și prin taxa de participare ajută-ne să strângem fondurile necesare pentru materialele didactice și cele de bricolaj. Poți alerga și în echipă alături de prieteni sau colegi de muncă!

Pentru anul școlar 2016-2017 avem înscrise în județul Brașov 14 clase, adică peste 400 de elevi care vor începe din septembrie cursurile noastre. Susține-ne!

 

 

De-a Arhitectura în vizită la fabrici: Elmas și Holver

 

Clasele De-a arhitectura din Braşov au vizitat în săptămâna „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!” doi dintre sponsorii care contribuie la activitatea asociaţiei noastre în şcolile din judeţ. Aici despre vizita la Holver și aici despre vizita la Elmas.

Recomandarea De-a arhitectura

 

 

 

Shrinking Cities în România

Vă recomandăm expoziția „Shrinking Cities în România” care a avut vernisajul pe 20 aprilie și va fi deschisă la Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC) până pe 9 octombrie. 

Expoziția «Shrinking Cities în România» vorbește despre declinul și contracția orașelor românești, privite ca fenomen de amploare. Datele statistice arată că majoritatea orașelor din România, de varii dimensiuni și tipuri (orașe mici turistice, industriale, orașe cu profil agricol, orașe-port la Dunăre), se confruntă astăzi cu diferite tipuri de declin: socio-cultural, economic, fizic, demografic. Jumătate din orașele țării au în acest moment cu o cincime de locuitori mai puțin decât în 1990, însă problematicii contracției (shrinkage) îi este încă acordată puțină importanță, cu toate că de la teoretizarea sa în spațiul germanic a trecut deja mai bine de un deceniu.” 

 

« August 2019 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  
OARTRANSILVANIA

Login or Register

Pentru a accesa aceasta sectiune a siteului trebuie sa utilizati drept Username TNA-ul Dumneavoastra.
In cazul in care ati uitat parola, aceasta se poate reseta accesand linkul :
RECUPERARE PAROLA