A+ A A-

Premiul Gubbio

Înscriere: 28 aprilie 2012 | Predare: 28 aprilie 2012 | Premii: placă de onoare, diplome


 

Asociaţia Naţională pentru Centrele Istorice şi Artistice ANCSA, cu sediul în Italia, şi

Primăria Gubbio au lansat Premiul Gubbio 2012. Scopul premiului este să promoveze

progresele certe înregistrate în intervenţiile din oraşe şi zone istorice. Participarea este

deschisă birourilor şi grupurilor din sectorul privat sau public şi universităţilor.

 

Premiul Gubbio este organizat în trei secţiuni:

- Premiul Naţional (Italia)

- Premiul European, deschis agenţiilor şi grupurilor din sectorul public sau privat şi

universităţilor care au promovat sau aplicat planuri, politici, proiecte în ţări europene

altele decât Italia, începând cu 1 ianuarie 2007

- Premiu Naţional (Italia) pentru teze de licenţă sau master sau dizertaţii doctorale.

 

Evaluarea materialelor predate se va face de către un juriu format din 9 membri – 5

reprezentanţi ai ANCSA şi 4 experţi străini, printre care se numără prof. dr. arh. Nicolae

Lascu de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti.

 

Concursul pentru Premiul Gubbio este disponibil în limba italiană şi engleză. Predarea

materialelor se face până la data de 28 aprilie 2012. Informaţii şi regulamentul

concursului sunt disponibile pe site-ul ANCSA http://www.ancsa.org/. Pentru întrebări se

face o adresare către: segreteriatecnica.ancsa [at] gmail.com.

« August 2020 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            
OARTRANSILVANIA

Login or Register

Pentru a accesa aceasta sectiune a siteului trebuie sa utilizati drept Username TNA-ul Dumneavoastra.
In cazul in care ati uitat parola, aceasta se poate reseta accesand linkul :
RECUPERARE PAROLA